luni, 24 ianuarie 2011

Supa de salata verde

Uite o reteta culinara pe care am privit-o cu ochi rai in copilarie. Sa imi dea sa mananc orice, dar nu supa de salata, pe care nu o suportam de la gradinita, fiind prezenta in meniu cel putin o data pe saptamana, la concurenta cu supa de chimen.

Dupa ce mi-am facut insa curaj sa gust supa de salata provenind din alte surse in afara de cantina de unde ne aprovizionau gradinita, respectiv supa facuta de mama si de buni, lucrurile s-au schimbat drastic. A devenit una dintre supele mele preferate si pana saptamana trecuta eram sigura ca v-am impartasit reteta mea de supa de salata. Apoi am realizat ca e una dintre supele de baza care lipseste din lista.

Ingrediente:
- 2 capatani mari de salata verde, indesate bine
- 300g sunculita taraneasca afumata (sau Kaiser, slaninuta, bacon etc)
- 500 ml lapte batut
- 500 ml lapte dulce
- 1 litru de apa
- 3 linguri de faina
- 5-6 catei de usturoi
- sare de lamaie sau suc de lamaie, dupa gust
- 4-5 linguri de smantana
- 2 linguri ulei
- sare dupa gust
- marar proaspat tocat marunt

Mai intai am taiat afumatura marunt, apoi in oala de supa am incins uleiul si am rumenit putin sunculita taraneasca. Am pus apoi usturoiul pisat, am amestecat bine si l-am lasat sa se caleasca 1-2 minute impreuna cu sunca, dupa care am adaugat si faina.

A urmat sa torn in oala apa si laptele batut amestecat cu laptele dulce. Am sarat toata treaba asta, apoi am purces la pregatirea salatei, pe care am spalat-o bine si am lasat-o sa se scurga putin intr-o sita. Apoi am tocat-o nu foarte marunt (puteti la fel de bine sa rupeti frunzele, e chiar mai indicat) si am pus-o in oala. Am lasat sa fiarba tot pana ce salata a fost moale.

Am separat ouale si am amestecat galbenusurile cu smantana. Stiti deja procedura pentru a adauga amestecul asta in supa: luam zeama fierbinte din oala, o turnam din aproape in aproape peste smantana, pana are consistenta supei, apoi turnam totul in oala (care e bine sa nu fie pe foc in momentul asta), amestecam bine si punem oala pe foc. O lasam sa dea in clocot si adugam albusurile, incet, pentru a face "zdrentele" specifice supei de salata. La ultimul clocot adaugam si mararul tocat marunt si acrim supa cu putina zeama de lamaie sau sare de lamaie. Asta e tot!


Tips and tricks: puteti face supa asta foarte bine si fara afumatura sau sa folositi salninuta afumata de la bunica de la tara in locul sunculitei din comert, supa va avea un gust si mai "a la bunica acasa". Daca nu va plac zdrentele de ou, puteti face asa: rumeniti sunculita in putin ulei intr-o tigaie separata si abia apoi o mutati in supa. In uleiul care ramane in tigaie, faceti o omleta din cele 2 oua, pe care o taiati apoi fasii si o puneti in supa. In cazul asta puteti renunta la smantana sau o puteti adauga simpla, fara a fi amestecata cu galbenusurile.

Sa va fie de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu